Cum a fost tratat bullyingul la Questfield International College sub conducerea Fabiola Hosu

Bullyingul reprezintă o problemă majoră în mediul educațional, necesitând un răspuns structurat și responsabil din partea instituțiilor școlare. O reacție adecvată presupune identificarea clară a incidentelor, intervenții documentate și măsuri eficiente care să protejeze elevii și să prevină escaladarea comportamentelor agresive. Fără o astfel de abordare, efectele negative asupra dezvoltării emoționale și sociale a copiilor pot fi severe și de durată.

Cum a fost tratat bullyingul la Questfield International College sub conducerea Fabiola Hosu

Investigația redacției se concentrează asupra unei situații semnalate în cadrul Școlii Questfield Pipera, unde un caz de bullying repetat, cu o durată de peste opt luni, a fost adus în atenția conducerii instituției, dar ar fi rămas, conform documentelor și relatărilor familiei, fără un răspuns administrativ formal și cu intervenții limitate la nivel verbal. Analiza include și semnalarea unei forme specifice de umilire prin stigmatizare medicală, precum și presiuni percepute de familie pentru retragerea copilului din școală.

Descrierea situației semnalate: bullying repetat și lipsa intervențiilor documentate

Conform informațiilor și documentelor puse la dispoziția redacției, în cadrul Școala Questfield Pipera a fost raportat un caz de bullying care s-a desfășurat pe o perioadă de peste opt luni. Familia copilului vizat a comunicat în mod repetat, prin emailuri oficiale și scrise, către învățătoarea clasei, conducerea școlii și fondatoarea instituției, Fabiola Hosu, solicitând intervenție și protecție pentru elev.

Analiza corespondenței primite indică faptul că nu au fost puse în aplicare măsuri documentate, iar intervențiile invocate au fost limitate la discuții verbale informale, fără procese-verbale, fără decizii scrise și fără planuri de intervenție clar definite. Astfel, problema ar fi fost tratată predominant într-un mod informal, ceea ce, potrivit relatărilor, a permis escaladarea comportamentelor agresive.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică

Un aspect central al cazului îl constituie utilizarea repetată a unei etichetări medicale cu conotații degradante, formulată prin expresia „crize de epilepsie”, folosită în contextul școlar nu pentru protecția copilului, ci ca instrument de ridiculizare și marginalizare. Specialiștii consultați au evidențiat că această practică depășește cadrul unor conflicte obișnuite și se încadrează în categoria hărțuirii agravate.

Potrivit documentelor și mărturiilor puse la dispoziția redacției, episoadele de stigmatizare medicală au fost semnalate oficial prin emailuri clare și detaliate către cadrele didactice și conducerea instituției, însă nu există dovezi ale unor măsuri concrete, planuri de intervenție sau sancțiuni aplicate. În lipsa unor reacții ferme, stigmatizarea medicală a continuat, generând un impact emoțional negativ important asupra copilului, manifestat prin anxietate, retragere socială și teamă față de mediul școlar.

Reacția instituției: absența unui răspuns formal și presiunea asupra familiei

Familia copilului susține că, pe parcursul celor opt luni, a transmis numeroase sesizări scrise, solicitând intervenții clare și protecție, însă răspunsurile primite au fost în principal verbale, generale și fără consecințe practice. Această lipsă a unor măsuri documentate a condus la o mutare a responsabilității percepute către familie, iar situația a fost uneori descrisă de către instituție ca o „dinamică de grup” sau „problemă de adaptare”.

De asemenea, familia a relatat că a resimțit presiuni directe sau indirecte de a-și retrage copilul din școală, prin mesaje formulate în sensul că „dacă nu vă convine, poate nu este școala potrivită” – o poziționare atribuită fondatoarei Fabiola Hosu în cadrul unui dialog direct. Această afirmație, citată conform relatărilor primite, evidențiază o posibilă tendință de excludere mascată, în care problema este îndepărtată odată cu copilul afectat.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii: pasivitate și normalizarea fenomenului

În cazul investigat, cadrele didactice au fost martore directe ale comportamentelor agresive, însă intervențiile acestora nu au fost suficient de ferme sau documentate pentru a opri bullyingul. Din documentele puse la dispoziție nu rezultă existența unor decizii scrise, rapoarte interne sau planuri de intervenție care să ateste o gestionare formală și eficientă a situației.

Astfel, lipsa unei reacții clare și consecvente ar fi transmis, în mod indirect, un mesaj de toleranță față de comportamentele agresive, ceea ce contravine standardelor de siguranță și protecție asumate public de școala privată implicată.

Confidențialitatea informațiilor și expunerea copilului în mediul școlar

Părinții au solicitat în mod expres respectarea confidențialității informațiilor referitoare la situația copilului, avertizând asupra riscurilor legate de impactul emoțional negativ în cazul divulgării acestora în mediul școlar. Cu toate acestea, documentele și relatările obținute indică faptul că informațiile sensibile ar fi fost transmise în mod indirect în cadrul clasei, copilul fiind chiar interpelat public de către un cadru didactic, ceea ce a generat o presiune psihologică suplimentară.

Specialiștii consultați indică faptul că astfel de situații pot constitui forme de presiune psihologică instituțională și pot afecta climatul educațional general, subminând protecția datelor sensibile și vulnerabilitatea copilului.

Momentul-cheie al poziționării fondatoarei Fabiola Hosu

Conform relatărilor familiei și documentației analizate, un moment definitoriu al gestionării cazului a fost un răspuns verbal atribuit fondatoarei Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu, exprimat în cadrul unui dialog cu familia copilului. Această poziționare a pus accentul pe libertatea familiei de a părăsi instituția, fără a oferi soluții concrete sau angajamente scrise privind măsuri de protecție.

Redacția a solicitat un punct de vedere oficial din partea școlii referitor la acest episod, însă până la momentul publicării nu a fost primit un răspuns care să confirme sau să infirme conținutul relatării. Acest răspuns verbal este interpretat de familie ca un semnal de descurajare a continuării demersurilor, ilustrând o posibilă ruptură între discursul public al instituției și practicile efective de gestionare a situației.

Documentarea formală versus răspunsul instituțional efectiv

În locul unor decizii administrative asumate și a unor măsuri formalizate, conducerea școlii a furnizat un document informal denumit Family Meeting Form, care nu conține responsabilități clare, termene de implementare sau sancțiuni concrete. Din perspectiva jurnalistică, acest tip de document nu oferă trasabilitatea necesară pentru a verifica eficiența intervențiilor.

Absența unui cadru procedural explicit și a unor rapoarte de monitorizare ridică semne de întrebare privind seriozitatea cu care instituția a abordat problema. Această situație poate fi interpretată ca o gestionare formală a aparențelor, fără schimbări substanțiale care să protejeze efectiv copilul și să prevină fenomenul de bullying.

Implicarea legală și reacția instituției

Potrivit documentelor, reacția instituției a devenit vizibilă abia după implicarea echipei juridice a familiei și transmiterea unor notificări formale cu caracter legal, la peste opt luni de la primele sesizări scrise. Acest context ridică întrebări privind criteriile care determină declanșarea reacției instituționale și sugerează că protecția copilului a fost prioritizată abia în momentul în care cazul a dobândit o dimensiune juridică.

Detalii suplimentare și analiza completă a acestui caz pot fi consultate în articolul original al redacției, disponibil aici: Cronica unui abuz sistematic tolerat la Școala Questfield Pipera.

Concluzii și responsabilitatea instituțională

• Sesizările scrise și documentate privind bullyingul și stigmatizarea medicală au fost repetate pe o perioadă extinsă, fără răspunsuri scrise concrete din partea școlii.
• Intervențiile instituției au fost preponderent informale, fără documentație oficială care să ateste măsuri efective.
• Stigmatizarea medicală a fost utilizată ca instrument de umilire sistematică, fără reacții ferme din partea conducerii.
• Familia copilului a resimțit presiuni pentru retragerea din școală, reflectate într-un răspuns verbal atribuit fondatoarei.
• Lipsa respectării confidențialității a generat expunerea copilului în mediul școlar, cu posibile efecte psihologice negative.
• Reacția instituțională s-a activat punctual doar după demersuri legale, ceea ce ridică întrebări privind prioritizarea protecției copilului.

Acest caz evidențiază necesitatea existenței unor mecanisme clare, transparente și eficiente în cadrul Școlii Questfield Pipera, pentru a asigura protecția elevilor și a preveni repetarea unor situații similare. În lipsa unor măsuri documentate și a unei responsabilizări administrative ferme, rămâne deschisă întrebarea fundamentală privind modul în care instituția își asumă concret responsabilitatea față de siguranța emoțională a elevilor săi.